Călătorii - Internaţional

Hai cu mine în Islanda să vedem Aurora Boreală!

Perioada: 30 Noiembrie - 4 Decembrie 2021


JURNAL DE CĂLĂTORIE
 
Au fost 4 zile absolut superbe iar trupa atât de faina, a fost ceea ce era nevoie ca să o numesc o vacanta reusita!
Islanda reușește sa surprindă fiecare turist care alege aceasta destinație. Aici e vorba despre natura care își arata forță, despre oameni extraordinar de drăguți și bine intenționați și mancare absolut delicioasa.
Islanda, ai rămas în topul preferințelor mele!
 

OFERTĂ

La final de august 2021, am organizat o calatorie de grup deosebita, intr-o destinatie care a intrat pe lista mea scurta de locuri favorite din toata lumea. Este vorba despre Islanda, o tara insulara destul de izolata, cu peisaje superbe. O tara impecabila, scumpa, dar care isi merita toti banii, cu oameni faini si mancare delicioasa. O destinatie spectaculoasa, unde natura a fost foarte generoasa.
 
In 30 Noiembrie propun sa mergem in Islanda in special pentru Luminile Nordului care se pot vedea in lunile de iarna. Trebuie sa fie insa cateva conditii pentru a o vedea: activitate solara, cer senin, putina lumina in jur. In Islanda, Luminile Nordului se pot vana de la orele dupa-amiezii cand soarele a apus, pana la rasarit iar perioada cu probabilitate maxima este din Noiembrie pana in Ianuarie.
  
 
 
Program:
Ziua 1 - 30.11.2021 Plecam din Timisoara la ora 12 spre Budapesta. De preferabil cu masinile proprii pe care sa le lasam langa aeroport. Cunosc locatie langa aeroport unde putem lasa masinile in siguranta. Ora 17:25 Decolam din Budapesta spre Keflavik unde ajungem la ora 21:00.
Dupa sosirea pe aeroportul Keflavik, vom fi transferati in capitala islandeza si in aproximativ o ora vom ajunge la hotel. Vom fi cazati in centrul orasului la Fron Hotel 3*
Ziua 2 - 01.12.2021 Sarbatorim Ziua Romaniei pe Golden Circle, atractia de Top a Islandei. Descoperim unele dintre cele mai renumite atractii naturale ale tarii, printre care Cascada Gullfoss, numita si cascada aurie, celebrul Geysir, gheizerul care a dat numele tuturor izvoarelor de acest fel din lume si Strokkur, un alt gheizer ce erupe la fiecare 5-10 minute. Nu ratam nici Parcul National Thingvellir, inscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, un loc pitoresc reprezentativ pentru istoria Islandei. Interesant de mentionat despre Thingvellir este faptul ca marcheaza locul de intalnire a doua placi tectonice: cea nord-americana si cea euro-asiatica.
Ne intoarcem la hotelul din Reykjavik iar dupa ora 22:00 luam autobuzul spre Northern Light View Point (spre zona farului din Reykjavik). Ne imbracam gros, pregatiti pentru a sta afara 2-3 ore.
Ziua 3 – 02.12.2021 Azi mergem sa vedem vulcanul Fagradalsfjall care erupe din 19 Martie. Avem aproximativ 2h30 de hiking pana la crater si inapoi. Dupa putin efort este nevoie de relaxare, astfel ca mergem la Blue Lagoon, una dintre cele mai fotogenice atractii islandeze si, tototdata, un ecosistem unic in lume. Apa sarata a lagunei provine de la adancimi de 2000 metri, iar in drumul spre suprafata aceasta vine in contact cu intruziunile magmatice, captand mineralele si rezultand o apa geotermala naturala renumita pentru calitatile sale curative.
Seara, daca nu am reusit sa vedem Luminile Nordului in seara precedenta, mergem la aproximativ o ora distanta de Reykjavik, in directia recomandata de Aurora Forecast pentru a vedea magia luminilor.
Ziua 4 – 3.12.2021 Vizitam Reykjavik. Vom incepe cu un tur pietonal al orasului Reykjavik. Vom admira principalele atractii ale capitalei: statuia Sun Voyager (Sólfar), cladirea Parlamentului, catedrala, portul, Harpa Concert Hall si tipicele case colorate din zona centrala, numai bune pentru poze inedite.
Reykjavik este cel mai mare dintre centrele urbane islandeze si, totodata, capitala cea mai nordica a lumii, avand o populatie de circa 130000 locuitori. Atmosfera animata, cladirile vopsite in culori vii, creativitatea islandezilor manifestata in cele mai neasteptate forme si numeroasele restaurante si cafenele dau un farmec aparte orasului.
Ziua 5 – 4.12.2021 Pana dupa amiaza mai vizitam Raykjavik iar la ora 18:00 avem transfer spre aeroportul Keflavik.
La ora 21:40 ne imbarcam in zborul nostru spre Budapesta unde ajungem la ora 3:00 dimineata.
Pretul este:
830 euro/adult
740 euro/copil pana in 14 ani
Suplimentul de single este 210 euro
Avans: 300 euro la inscriere iar diferenta cu 2 saptamani inainte de plecare
Preturile pot suferi modificari dupa un numar mai mare de inscrisi.
Servicii incluse :
- Avion Budapesta -Keflavik – Budapesta cu priority si bagaj 10 kg
- Transfer Keflavik-Hotel Reykjavik-Keflavik
- Circuit cu autocarul spre Golden Circle
- Transfer cu autocar la Vulcanul Fagradalsfjall
- Transfer cu autocarul la Blue Lagoon si retur spre hotel
- Cazare 4 nopti in Reykjavik la Fron Hotel 3* in centru capitalei cu Mic Dejun inclus Hótel Frón (hotelfron.is)
- Bilet de intrare la Blue Lagoon
Servicii neincluse:
- Asigurare storno sau medicala
- Transfer Timisoara-Budapesta-Timisoara (in functie de numarul de doritori preturile pentru transfer sunt intre 50-70 euro/pers)
- Băuturile alcoolice și non alcoolice, sau alte mese care nu sunt menționate în program
- Intrarile la obiectivele din Reykjavik
- Turul pentru Aurora Boreala in afara orasului (daca nu o vedem la View Point) 20 euro/pers
- Alte servicii care nu sunt menționate ca fiind incluse
Pentru Islanda este nevoie de vaccin Covid si test PCR inainte de plecare.
 
De stiut!
  • In perioada aleasa, ziua in Islanda are 5 ore.
  • Soarele rasare la ora 11 si apune la ora 16 astfel ca majoritatea obiectivelor vor fi in acest interval de timp.
  • Autocarele au access restrictionat in centrul capitalei. Este posibil sa mergem aproximativ 10 min pe jos pana la hotel.
  • Eu sunt insotitorul vostru de grup, nu ghid.
  • Hotelul ales are o mica kicineta in camera, astfel ca cei care doresc, se pot gestiona cu mancarea.
  • Temperatura este intre 2 si -5 grade pe timpul zilei
  • Aurora Boreala este un fenomen al naturii astfel ca nu este garantat ca o si vedem. Sansele insa sunt cele mai mari in Islanda.
  • Programul poate suferi modificari in functie de starea drumurilor pe timp de iarna.
 
Pentru inscrieri si orice alte detalii despre aceasta calatorie ma puteti contacta!
Va astept cu drag sa descoperim impreuna Islanda si Aurora Boreala!
 
 
Înapoi