Plecare cu avionul din Timișoara!
Perioada: 26.07 - 04 August 2026
In 2026 mergem in Azore exact în sezonul hortensiilor înflorite, când drumurile sunt mărginite de flori albastre și mov, iar insulele par pregătite pentru un eveniment festiv al naturii 
Anul trecut am fost în Azore și pot spune, fără exagerare, că am fost profund surprinsă de frumusețea acestor insule. Cei care au călătorit cu mine dar au fost si in Madeira, au considerat ca ambele sunt spectaculoase insa Azorele reușesc să impresioneze și mai mult prin naturalețe și sălbăticie.
Aici, natura este aproape neatinsă, cultura portugheză este autentică, iar peisajele dramatice și verzi îți taie respirația la fiecare pas.
În această aventură vom explora 4 dintre cele 9 insule ale arhipelagului: São Miguel, Faial, Terceira și Pico, fiecare cu identitatea și povestea ei aparte.
Vei descoperi lagune albastre și verzi, izvoare termale, vulcani stinși, plantații de ceai și ananas unice în Europa, dar și o cultură fascinantă, profund legată de ocean și de tradițiile maritime.
Temperaturile, cuprinse între 23–26°C, sunt blânde și extrem de confortabile – un refugiu perfect față de zilele toride de acasă.
Care este programul pe zile?
Ziua 1: 26 Iulie 2026 – Timisoara - Sosire în Ponta Delgada (São Miguel)
✈️ Începem aventura! Ne întâlnim pe aeroportul din Timișoara la ora 04:00 pentru zborul spre Porto, cu escală în München. După o scurtă pauză de 2 ore în Porto, ne îmbarcăm pentru ultimul segment al călătoriei către Ponta Delgada, unde aterizăm în jurul orei 14:00.
☕ Ne cazăm pentru trei nopti la The Azoriani Botique Hotel collection in centrul orasului. După check-in, avem timp liber pentru relaxare și explorare individuală a orașului. Ne plimbam pe străduțele pitorești, savuram un espresso portughez sau ne bucuram de briza Atlanticului într-un cadru autentic și fermecător!
Ziua 2: 27 Iulie 2026 – Excursie la Furnas
Plecăm într-o excursie de o zi la Furnas, una dintre cele mai impresionante regiuni geotermale din Azore. Vizitam Vila Franca do Campo, fosta capitală a insulei São Miguel, unde ne bucurăm de priveliști spectaculoase asupra oceanului. Odată ajunși în craterul Furnas, vom fi martorii unor fenomene naturale unice: un lac verde uimitor, fumarole care emană aburi albi și izvoare termale ce fierb la suprafață.
Vom descoperi „Cozido das Furnas”, un preparat tradițional gătit în solul vulcanic fierbinte, pe care îl vom savura la prânz. După-amiaza, explorăm satul Furnas și facem o plimbare relaxantă în Terra Nostra Garden, un parc spectaculos cu vegetație exotică și faimoasa piscină naturală cu apă termală.
Pe drumul de întoarcere, vizităm cea mai veche plantație de ceai din Europa, Gorreana, unde aflăm despre procesul de producție și degustăm ceai proaspăt.
Ziua 3: 28 Iulie 2026 - Observarea Balenelor (optional) & Sete Cidades
Dimineața: Pornim într-o excursie opțională pe mare pentru observarea balenelor și delfinilor, o experiență de neuitat. Azorele sunt cunoscute drept unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru observarea acestor mamifere marine, cu peste 20 de specii care tranzitează apele arhipelagului. Cu puțin noroc, vom putea vedea impresionantul cașalot sau balena albastră.
După-amiază: Excursie la Sete Cidades, una dintre cele mai emblematice locații din Azore, unde vei descoperi Lacul Verde și Lacul Albastru, situate într-un crater vulcanic de proporții epice. Opriri la Vista do Rei, punctul de belvedere care oferă cea mai spectaculoasă panoramă asupra Sete Cidades, Lacul Santiago, un lac ascuns de o frumusețe aparte, și Pico do Carvão, de unde vom putea admira întinderile verzi ale insulei.
Vizităm o plantație de ananas, unde vom învăța despre procesul de cultivare a acestui fruct exotic în Azore și vom avea ocazia să degustăm un lichior rafinat produs local.
Ziua 4: 29 Iulie 2026 – Ponta Delgada – Horta (Faial)
Dupa ce facem Check-out la hotel, pornim cu transfer la aeroport pentru zborul spre Insula Faial, cunoscută și sub numele de „Insula Albastră”, datorită vastelor câmpuri de hortensii care o acoperă.
✈️ Zbor către Faial. După aterizare în Fail, suntem preluati cu transfer privat spre hotel. Dupămasă facem un tur de jumătate de zi al insulei, explorând cele mai impresionante atracții:
✔ Caldeira do Faial, un crater vulcanic uriaș, de aproximativ 1,5 km în diametru, situat în centrul insulei. Acesta este înconjurat de păduri de cedri, ferigi și ienupăr, fiind un adevărat paradis al biodiversității.
✔ Capelinhos, un peisaj dramatic format în urma ultimei erupții vulcanice din 1957-1958. Vom vizita Centrul de Interpretare al Capelinhos, unde vom înțelege impactul acestui eveniment asupra insulei și vom explora un peisaj ce pare desprins de pe Lună.
✔ Oprire la Miradouro Nossa Senhora da Conceição, de unde vom admira orașul Horta și portul său celebru, unul dintre cele mai renumite locuri de escală pentru navigatorii din întreaga lume.
Cazare: Azores Faial Garden
⛰️ Ziua 5: 30 Iulie 2026 – Zi liberă sau excursie opțională pe Insula Pico
Astăzi ai opțiunea de a te bucura de o zi liberă pentru relaxare și explorare pe cont propriu în Horta sau de a participa la o excursie opțională pe Insula Pico, renumită pentru peisajele sale vulcanice și vinurile locale.
⛴️ Excursie opțională de o zi pe Insula Pico:
Traversăm cu ferry-ul spre Pico, cea mai înaltă insulă din Portugalia, dominată de impunătorul Vulcan Pico (2.352 m).
Vizităm Arcos do Cachorro, un peisaj unic creat de lava solidificată, unde oceanul a sculptat formațiuni spectaculoase în rocă vulcanică.
Explorăm satul São Roque, unde aflăm despre istoria insulei ca centru al vânătorii de balene.
Ne îndreptăm spre Lajes do Pico, vechi port balenier, unde vizităm Muzeul Vânătorii de Balene, ce oferă o perspectivă fascinantă asupra tradițiilor maritime ale insulei.
Prânz inclus la un restaurant local, unde vom savura preparate din pește și fructe de mare specifice regiunii.
Ziua 6: 31 Iulie 2025 – Zi libera de relaxare
Astazi avem zi libera sa ne bucuram de liniste si refacere dupa zilele pline de pana acum.
Ziua 7: 01 August 2026 – Horta – Terceira
✈️ Transfer la aeroport și zbor spre Insula Terceira, una dintre cele mai fascinante insule ale arhipelagului, insula hortensiilor, plină de istorie și peisaje spectaculoase. La sosire, transfer privat la Hotel do Carcol
Dupămasă tur panoramic și pietonal al orașului Angra do Heroísmo
Vom explora Angra do Heroísmo, oraș inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO încă din 1983, datorită arhitecturii sale coloniale bine conservate și a rolului său istoric în expedițiile maritime portugheze. Ne plimbăm pe străzile pietruite și admirăm clădirile cu influențe baroce și coloniale.
Vizităm Palatul Căpităniei, un simbol al istoriei insulei și al administrației coloniale portugheze. Ne oprim la Catedrala din Angra do Heroísmo, cel mai mare lăcaș de cult din arhipelag, cu o istorie ce datează din secolul al XVI-lea.
Vom explora Piața Velha, centrul vechi al orașului, plin de restaurante, cafenele și magazine cu suveniruri autentice. Daca ne mai ramane timp, ne oprim si la Fortăreața São João Baptista, situată pe malul oceanului, un punct strategic de apărare al insulei.
Ziua 8: 02 August 2026 – Turul Insulei Terceira
Începem ziua cu o vizită la Monte Brasil, un punct de belvedere spectaculos situat pe un fost crater vulcanic. De aici, vom avea o panoramă impresionantă asupra orașului Angra do Heroísmo și a împrejurimilor.
Continuăm turul spre São Sebastião, un sat pitoresc cu una dintre cele mai vechi biserici de pe insulă, datând din perioada descoperirii arhipelagului.
Ne oprim pentru prânz și avem ocazia să degustăm Alcatra, unul dintre cele mai renumite preparate tradiționale ale insulei, gătit lent în oale de lut.
După prânz, ne îndreptăm spre Serra do Cume, un punct panoramic situat la o altitudine impresionantă, de unde vom putea admira priveliștea unică a pajiștilor verzi compartimentate de ziduri de lavă neagră, care conferă insulei un peisaj distinct.
Următoarea oprire este la Gruta do Natal, o peșteră vulcanică fascinantă, formată de fluxurile de lavă acumulate de-a lungul timpului. Vom explora galeriile subterane și vom înțelege mai bine procesul de formare a insulelor Azore.
Ultima oprire a zilei este în satul Biscoitos, faimos pentru piscinele sale naturale formate din lavă solidificată. Aici, vom avea timp liber pentru a explora zona și, în funcție de vreme, pentru a ne bucura de o baie răcoritoare în Atlantic.
Ne dedicăm ziua de astăzi relaxării la piscinele naturale din Biscoitos. Suntem preluați de la hotel și transferați către această zonă spectaculoasă, cu ape limpezi și formațiuni vulcanice impresionante. Vom avea la dispoziție aproximativ trei ore pentru soare, plajă și bălăceală, într-un cadru natural deosebit.
Ziua 10: 04 August 2026 ✈️ Zbor spre casa Terceira – Lisabona-Munich-Timisoara
Azi ne luăm rămas bun de la minunatele insule portugheze si pornim spre casă cu un nou album de poze, amintiri si relaxare în suflet.
Avem avion din Terceira la ora 7:20 spre Lisabona, unde ajungem la ora 10:30. După o escala de 4 ore, decolam la 14:25 spre Munich iar la 22:55 ajungem în Timisoara.
Pret – 2640 euro/ persoană în camera dublă
- Avans la înscreire: 800 euro/pers
- Rata doi: 500 euro pana la 1 Martie
- Rest de plata pană la 01.06.2025
- Prețul poate suferi modificări, în funcție de perioada rezervarii si a fluctuatiei de pret la companiile aeriene.
Servicii incluse:
- Biletele de avion: Timisoara-Munchen-Porto si retur Lisabona- Munchen -Timisoara
- Biletele de avion pe zborurile interne: Porto-Ponta Delgada, Ponta Delgada-Horta, Horta- Terceira; Terceira-Lisabona
- Bagajul de cala 23 kg si bagajul de mana mic maxim 8 kg
- Cazare 3 nopti in São Miguel la The Azoriani Botique Hotel collection 3* cu mic dejun
- Cazare 3 nopti in Fail la Azoris Faial Garden-Resort Hotel 4* cu mic dejun
- Cazare 3 nopti in Terceira Hotel do Carcol 4* cu mic dejun
- Transferuri hotel - aeroport/ aeroport - hotel
- Tur de o zi la Furnas
- Tur Sete Cidades
- Tur de jumate de zi Faial
- Tur de jumate de zi Terceira
- Tur de o zi al insulei Terceira
- 2 pranzuri incluse fara bauturi
- Ghid local vorbitor de engleză pe durata tururilor
- Insotitor de grup din Romania
Ce nu este inclus:
- Asigurare de călatorie
- Excursie Pico 182 euro
- Intrare Tera Nostra Garden 17 euro
- Excursie balene 65 euro
- Tips 30 euro
- Alte mese care nu sunt in program
Vă astept cu drag!





















