Annapurna Base Camp 4130m
Perioada: 12.11-22.11.2025
Mai mult decât o drumetie, o aventură accesibilă pentru oricine iubeste natura, cu un nivel mediu de pregătire fizică.
Când am fost pe Annapurna Base Camp, am impartasit cu voi bucuria și emoția pe care le-am trait parcă într-o altă lume. În Noiembrie propun din nou Himalaya, cu drumetie spre Appapurna Base Camp, unde visele se împletesc cu vârfurile mărețe ale Himalayei. Este o invitație deschisă pentru toți cei dornici să descopere frumusețea muntilor într-un mod cu totul special.
Annapurna Base Camp este o călătorie, o incursiune în inima unuia dintre cele mai spectaculoase lanțuri muntoase de pe Pământ. La fiecare pas, vei simți că natura îți vorbește, iar măreția acestor vârfuri înzăpezite îți aduce aminte de forța și frumusețea inexprimabile ale lumii pentru că "Așa cum soarele face ca roua dimineții să dispară, tot așa păcatele sunt înlăturate la vederea Himalayei’’
Vei explora sate tradiționale, trecând prin păduri de bambus și traversând râuri tumultoase. Vei fi martorul răsăritului deasupra lantului muntos strălucitor, iar vârfurile Annapurna, Machhapuchhre, și multe altele te vor purta în povestea lor. ABC nu este doar o expediție montană, este o călătorie a inimii, o reîntâlnire cu sine și cu natura într-o formă pură.
Annapurna, zeița bogată în hrană sau zeița recoltelor este al 10-lea vârf ca înălțime din lume, 8.091 m... primul optmiar urcat vreodată de oameni. Pe 3 iunie 1950, după mai multe săptămâni de efort, Maurice Herzog și Louis Lachenal au pășit pentru prima dată pe un vârf de peste 8.000 m. Au plătit însă foarte scump, amândoi suferind degerături grave la mâini și la picioare, soldate cu multe amputații. Rămân însă niște eroi ca toți ceilalți care au făcut parte din echipă.
Annapurna Base Camp nu este tabăra de bază folosită de expediția lui Herzog care a abordat masivul dinspre N-NV, pe valea lui Miristi Khola, ABC este situată în partea de sud, în "sanctuarul" Annapurnei, o vastă depresiune în inima masivului.
Annapurna Base Camp trek sau ABC Trek este una dintre cele mai populare trasee montane din Nepal, și cu motiv întemeiat. Această drumeție oferă o combinație unică de frumusețe naturală, diversitate culturală și aventură, greu de găsit în altă parte.
Pe măsură ce urci pe carările înguste, peisajul devine mai sălbatic, iar priveliștea munților devine mai spectaculoasă. Pe traseu, vei trece prin mai multe sate tradiționale precum Ghandruk, Chomrong și Dovan, care oferă o introducere în cultura locală și modul de viață.
Unul dintre momentele culminante ale ABC Trek este priveliștea impresionantă a lanțului Annapurna. Vei avea oportunitatea să vezi unul dintre cei mai faimoși munți din lume, inclusiv Annapurna South, Hiunchuli, Gangapurna și, desigur, mărețul Annapurna în sine. Baza Annapurna, situată la o altitudine de 4.130 de metri, oferă priveliști panoramice asupra întregului lanț Annapurna și este locul perfect pentru a te bucura de frumusețea munților și a realiza câteva fotografii de neuitat.
Dacă ești un drumeț cu experiență medie în drumetiile montane, atunci ABC poate fi potrivit pentru tine. Implică mersul pe jos câteva ore pe zi, cu multe scari de piatra și atingerea altitudinilor de peste 4.000 de metri.
Dacă ești la prima ta experiență de drumeție montana la altitudine, atunci ABC e potrivit pentru tine, dar este important să iei în considerare nivelul tău de pregătire fizică. Poți începe prin a face cateva drumetii montane mai provocatoare in Romania ca si pregatire iar eu am sa-ti ofer toate informatiile legate de echipament, pregatire, aclimatizare etc.
Vă invit să vă alăturați în această călătorie de neuitat. Descopera frumusețea acelor locuri în care pământul se întâlnește cu cerul.
Programul pe zile:
Ziua 1: 12.11.2025 Belgrad-Kathmandu
Avem avion din Belgrad la ora 13:15 spre Dubai 21:35 cu 5h00 escala in Dubai.
Ziua 2: 13.11.2025 Kathmandu
Se ajunge în Kathmandu la ora 08:20. Se face preluarea de la aeroport spre cazarea din Kathmandu – Yatri Hotel 4* situat în Thamel, zona de shopping. Zi libera în Kathmandu.
Ziua 3: 14.11.2025 Zbor Kathamndu (1400m) spre Pokhara (822m).
De la hotel, mergem spre aeroportul din Kathamandu. După un zbor scurt de 30 min, se ajunge în Pokhara. Cazare la unul din cele mai superbe resorturi in Pokhara: hotel Temple Tree Resort&Spa 5*.
Ne plimbam pe malul lacului, admirăm munții înalți ce ne înconjoară și ne relaxăm! Alegerile sunt multiple pentru ziua de astăzi, dar toate încep cu relaxare: cafenele, plimbare cu barcă, masaj, etc.
Pokhara este cel mai mare oraş din partea centrală a ţării, pe malul unui lac foarte mare, Phewa Tal, la o altitudine mai mică decât capitala Kathmandu, la circa 820 m altitudine dar mult mai umed, cantitatea de precipitaţii fiind cam de două ori mai mare.
Ziua 4 (1): 15.11.2025 – Cu jeep privat din Pokhara (822m) spre Siwai (1395m) și trekking spre Chomron (2170m) via Jhinu dada (1780m)
O parte din drumeție se face cu jeep-ul până în Siwai. După 3 ore cu jeep-urile se începe drumeția până în Chomron urcând scările de piatră și bucurându-ne de peisajele uluitoare. Drumul e foarte plăcut printr-o pădure rară şi pajişti pe care pasc bivoli şi cai.
În următoarele zile vei întâlni comunități montane izolate, fiecare cu obiceiuri și tradiții ancestrale diferite. Fii pregătit să fii inspirat, hipnotizat, provocat și încântat..
Durata trekking: 3h (5km)
Ziua 5 (2): 16.11.2025 Chomrong (2170m)-Dovan (2600m)
După micul dejun în Chomrong, începem trekkingul către Dovan.
Chhomrong este ultimul sat mare pe drumul către ABC, de fapt ultima aşezare permanentă din vale. De la Chomrong, ruta noastră va trece prin scări de piatră care coboară către Chomrong Khola, unde vom traversa un pod suspendat. După aceea, vom urca pentru a ajunge la Sinuwa. Ajungem la Bamboo trecând prin Khuldighar după o scurtă drumeție prin pădure și o coborâre ușoară după care coboram abrupt către Dovan.
Durata trekking: 7h (9km)
Ziua 6 (3): 17.11.2025 Dovan (2600m)-Deurali (3230m)
Datorită unui templu apropiat, este interzisă producerea de zgomote puternice în junglă pe traseul dintre Dovan și Himalaya. Ca rezultat, plimbarea se desfășoară în tăcere.
Traseul de azi are mai multe cascade și trece inițial prin păduri de bambus si se intalnesc râuri glaciare absolut superbe. După o scurtă distanță, traseul coboară inițial către râu înainte de a urca din nou pentru a ajunge la Deurali, care oferă vederi fascinante asupra văii de dedesubt.
Durata trekking: 6-7h (8 km)
Ziua 7 (4): 18.11.2025 Deurali (3230m)-Annapurna Base Camp (4130m)
După o urcare dificilă, vom ajunge la Machhapuchhre Base Camp. Priveliștile asupra Annapurna si Machhapuchhre 6.997 m: coadă de peşte (machha=peşte, puchhar=coada) iti taie respiratia. În 1957 Wilfred Noyce şi David Cox au încercat să cucerească acest vârf dar n-au putut să urce decât până la 50 m de vârf. După această tentativă guvernul nepalez a interzis accesul pe munte aşa că, practic, Machhapuchhare nu va fi călcat niciodată de picior de om. Este bine să putem pune, când este nevoie, şi limite ambiţiilor omeneşti. Machhapuchhre din punctul meu de vedere, este un munte hipnotizant de la care nu-ti poti lua privirea. De o frumusete uimitoare.
Privelistea asupra munților inzapeziti devine tot mai impresionanta pe măsură ce urci din MBC spre Annapurna Base Camp. De aici, putem admira în voie spectaculosul Annapurna (8091m).
Durata trekking: 6h (7km)
Ziua 8 (5): 19.11.2025 ABC (4139m)-Sinuwa (2360m)
Astăzi ne trezim cu un răsărit impresionantă asupra lanțului muntos. Avem o priveliste magnifica de 360 de grade a vârfurilor Annapurna III, 7.555 m, Gandharba Chuli, 6.248 m şi Machhapuchhare, 6.997 m. Către nord vârfurile principale sunt Gangapurna, 7.454 m, Tarke Kang (Glacier Dome), 7.193 m, Khangsar Kang (Roc Noir), 7.485 m, Annapurna I, 8.091 m. Către vest creasta continuă cu Baraha Shikar (Fang), 7.647 m şi mai la sud Annapurna sud, 7.273 m şi Hiunchuli, 6.441 m.
Traseul va continua până la Sinuwa. Ne vom lua la revedere de la priveliștile captivante ale Himalayei acoperite de zăpadă în drumul de întoarcere. Prin Deurali, Himalaya, Bamboo, Dovan și Mardi Himal Base Camp, ne vom croi drumul înapoi. Este senzațional să treci prin aceste sate. Interacțiunea cu localnicii va fi posibilă. Dacă dorești, poți să afli mai multe despre cultura lor, modul de viață, obiceiurile și religiile lor.
Dacă vârful a fost urcat în 1950, dinspre nord, acest perete din spre ABC a fost cucerit de-abia 20 de ani mai târziu. Expediţia condusă de Christian Bonington a fost foarte "tehnică" dar chiar şi-aşa lupta cu muntele a fost dificilă. Pe 27 mai 1970 parcurgând ultimii 750 m fără oxigen şi pe un viscol cumplit, Dougal Haston şi Don Whillans, au ajuns pe vârf. De la bază, de la distanţă, muntele nu pare atât de aspru dar renumele pe care-l are este pe deplin justificat. "Cel mai important în alpinism este să trăieşti mult" spunea Luis Trenker. Din păcate însă nu toţi pot respecta aceasta promisiune. Sunt multe "troiţe" aici ridicate de prietenii celor care nu s-au mai întors de pe munte. Uneori doar câteva pietre, unele peste altele, cu o plăcuţă cu numele celor pe care muntele i-a oprit la el.
Durata trekking: 8h (19 km)
Ziua 9 (6): 20.11.2025 Sinuwa (2360m) – Siwai (2170) și jeep până în Pokhara (822m)
Drumeția în Annapurna se va încheia în această zi. Se ajunge la Chomorong după un mic dejun delicios în Sinuwa, trecând prin Tilche și traversând un pod suspendat. Se ajunge la Jhinu Danda după o coborâre de 45 de minute. Prânzul va fi servit în Jhinu Danda, o destinație cu izvoare termale naturale. Călătoria continuă de la Jhinu Danda la Siwai, de unde se continuă calatoria cu jeep-ul până în Pokhara. După sosirea în Pokhara, poți petrece seara făcând cumpărături, luând o barcă pe Lacul Phewa sau pur si simplu sa lenevesti la piscină la minunatul resort Temple Tree Resort&Spa 5*.dar nu inainte de a sarbatorii reusita!
Durata trekking: 5h (10 km); cu jeep 2-3h
Ziua 10: 21.11.2025 Pokhara-Kathmandu
Avion din Pokhara spre Kathmandu.
Suntem întâmpinati la aeroport și condusi la cazara din Kathmandu pentru a ne odihni înainte de ne petrece ultima seară în Nepal făcând cumpărături sau vizitând Thamel, încheind astfel cu succes trekkingul către Annapurna Base Camp.
Ziua 11: 22.11.2025 Kathmandu – Belgrad
Zbor la ora 9:00 din Kathmandu. Escală în Dubai este de 5:30 ore. Se ajunge în Belgrad la ora 21:30
Pret 2900 euro/pers în camera de 3-4 persoane
Avans: 1000 euro la înscriere
900 euro până la 01.06.2025
1000 euro până la 01.10.2025
Costurile includ:
- Bilete avion Belgrad-Kathmandu-Belgrad
- Bagaj de cală 20 kg
- Preluarea/retur de la Aeroportul Internațional Kathmandu
- 2 nopți cazare în Kathmandu la Hotel Yatri Suites and Spa 4* situat în Thamal cu mic dejun inclus/loc în cameră dublă/twin
- 2 nopți cazare în Pokhara la Temple Tree Resort&Spa 5* cu mic dejun inclus/loc în camera dublă/twin
- Bilet de avion către Pokhara din Kathmandu și retur, inclusiv transport la/de la aeroport
- Cazare 5 nopți în timpul trekkingului (tea house)-4 persoane în cameră
- Permise de intrare pentru Zona de Conservare Annapurna
- Permise TIMS (Sistem de Gestionare a Informațiilor de Drumeție)
- Un ghid profesionist, cu toate asigurările necesare
- Un porter pentru două persoane în limita a 10-12 kg max kg/persoană. Prețul include asigurarea, salariul, masă, cazarea și echipamentul. Dacă bagajul personal va fi mai mare de 12 kg, atunci porterul va fi achitat suplimentar cu 20$/zi
- 3 mese pe zi (mic dejun, prânz și cină) în timpul trekkingului
- Jeep privat către Siwai (punctul de start al trekkingului) de la Pokhara
- Jeep privat către Pokhara de la punctul final al trekkingului (Siwai)
- Geantă de trekking (dufell bag) pentru echipamentul tău de trekking
- Certificat de realizare
- Însoțitor de grup din România
Ce nu include pachetul?
- Transfer până la Belgrad
- Taxă de viză în Nepal (50 usd/persoană pentru 30 de zile- se ia din aeroportul din Nepal);
- Prânz și cină în Kathmandu și Pokhara;
- Bacșișul pentru ghizi și porteri (200 euro/pers)
- Asigurarea de sănătate, de călătorie și de evacuare cu elicopter în situațiile excepționale – ajut cu asigurarea care să acopere astfel de situatii
- Cheltuielile din oraș pentru cazare și masă, cauzate din decalarea programului (sosiri rapide/plecări întârziate, întoarcerea rapidă din munte)
- Cheltuieli personale: curățarea hainelor, apeluri, încărcarea bateriilor, dușuri calde, reci, sticle cu apă etc.
- Cheltuieli suplimentare cauzate de zboruri întârziate, de condițiile meteo sau de orice alt eveniment pe care nu-l putem controla
- Asigurare Storno
Vă aștept cu drag!